1 Corinthians 14.26-40 (Epistle)

26Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. 27Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. 28Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. 29Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. 30Şi, dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. 31Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 32Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor; 33căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor. 34Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. 35Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. 36Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? 37Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. 38Şi, dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă! 39Astfel deci fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi.

40Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Matthew 21.12-14, 17-20 (Gospel)

12Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” 14Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat. 17Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate şi S-a îndreptat spre Betania şi a mas acolo. 18Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. 19A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat. 20Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?”

Righteous Eudocimus of Cappadocia (9th c.)

“Saint Eudocimus was from Cappadocia, the son of pious and most illustrious parents, patricians in rank. He especially cultivated chastity and mercy, the one by never meeting the gaze of a woman, the other by cheerfully providing the needs of the poor. When he was made military commander of Cappadocia, he continued in his righteous ways, showing mercy and uprightness in all his dealings. Having so lived in piety, quietly and without ostentation, he was called from this life at the age of thirty-three, about the year 840, during the reign of the Iconoclast Theophilus. Not long after his burial, his grave became a fountain of unending miracles, as God revealed the virtue that Eudocimus had striven to hide; when his grave was later opened, his body was found incorrupt. His holy relics were translated to Constantinople.” (Great Horologion)

Righteous Joseph of Arimathea (1st c.)

The “noble Joseph” was a secret follower of Christ and a wealthy member of the Jewish Sanhendrin (ruling council); it was he who provided Christ’s tomb. When his faith became known he was driven from the Sanhendrin, from the synagogues, and from the Holy Land, and traveled through many lands, proclaiming the Gospel of Christ. According to some accounts he eventually reached England, where he reposed in peace.