Genesis 14.14-20 (Vespers, Fathers)

14Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. 15Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. 16A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul. 17După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului. 18Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. 19Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

Deuteronomy 1.8-11, 15-17 (Vespers, Fathers)

8Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.” 9În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu vă pot purta singur. 10Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. 11Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! 15Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre. 16Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”

Deuteronomy 10.14-21 (Vespers, Fathers)

14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. 15Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi. 16Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul. 17Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; 18care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. 19Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 20Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. 21El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii.

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

John 20.1-10 (7th Matins Gospel)

1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” 3Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. 4Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. 5S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. 6Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. 7Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut. 9Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi. 10Apoi ucenicii s-au întors acasă.

Romans 15.1-7 (Epistle)

1Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. 2Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. 3Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.” 4Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. 5Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus; 6pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. 7Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.

Hebrews 13.7-16 (Epistle, Fathers)

7Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! 8Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! 9Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. 11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” 12De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Galatians 5.22-6.2 (Epistle, St Seraphim)

22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

Matthew 9.27-35 (Gospel)

27Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” 28După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. 29Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” 30Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.” 31Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela. 32Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. 33După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” 34Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” 35Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.

John 17.1-13 (Gospel, Fathers)

1După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, 2după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. 3Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. 4Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. 6Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. 7Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – 10tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. 11Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 12Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Luke 6.17-23 (Gospel, St Seraphim)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

Uncovering of the relics (1903) of St Seraphim of Sarov

“The uncovering of the holy relics of St Seraphim of Sarov on July 19, 1903 was attended by many thousands, among them the foremost of the clergy and royalty; the holy Tsar Nicholas II (July 4) was one of the bearers of the relics in procession, and the Grand Duchess Elizabeth (July 5) wrote an eyewitness account of the many miracles that took place. Not only had the Saint foretold the coming of the Tsar to his glorification, and that from joy they would chant ‘Christ is Risen’ in summer, but he also left a letter ‘for the fourth sovereign, who will come to Sarov.’ This was Nicholas II, who was given the letter when he came in 1903; the contents of the letter are not known, but when he had read it, the Tsar and future Martyr, though not a man to show his emotions, was visibly shaken.” (Great Horologion)

Saint Seraphim is commemorated January 2.

St Macrina, sister of St Basil the Great and St Gregory of Nyssa (380)

She was sought as a bride by many because of her exceptional beauty and wisdom as well as her noble birth. She was betrothed at a young age, and when her betrothed died, she refused to consider any more suitors, saying that since her betrothed was alive in Christ, it was not right for her to turn to another. Instead she turned to a life of virginity, ascetic struggle and prayer. She greatly influenced her younger brothers, turning them from worldly things to monastic life. She established a monastery and, with her mother Emilia, became a nun. She reposed in peace in 379.

Her brother St Gregory of Nyssa held her in special honor. He was present at her death and gave a moving oration at her funeral. He describes how, in her last moments, she prayed thus to God: ‘Thou, O Lord, givest rest to our bodies in the sleep of death for a little time, then Thou wilt waken them again with the Last Trumpet. Forgive me, and grant that, when my soul is parted from my body, it may be presented before Thee stainless and without sin, and that it may be as incense before Thee.’ Then she made the sign of the Cross on her brow, eyes, face and heart, and died. St Gregory’s work on the resurrection of the dead (available in English as On the Soul and Resurrection) is cast in the form of a dialogue between himself and his sister Macrina in which he is the earnest but ignorant student and she the wise and patient teacher. So do the Saints honor the Saints.