Scripture Readings
Mark 16.9-20
(3rd Matins Gospel)
9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.
10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.
11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.
12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.
13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.
17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
Romans 5.1-10 (Epistle)
1Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
Matthew 6.22-33 (Gospel)
22Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Commemorations
Martyr Julian of Tarsus in Cilicia (305)
“Of a noble senatorial family, he lived in Tarsus in Cilicia and suffered in the reign of Diocletian. Although only eighteen years old when he was taken for trial for the Faith, St Julian was already both educated and resolute in Christian faith and devotion. The imperial governor took him from city to city for a whole year, torturing him all the while and attempting to persuade him to renounce Christ. Julian’s mother followed her son at a distance. When the governor seized her and sent her to urge her son to renounce Christ, she spent three days in the prison with him, giving him precisely the opposite advice, teaching him and giving him the strength not to lose heart but to go to his death with courage and gratitude to God. His torturers then sewed Julian into a sack of sand with scorpions and snakes and threw him into the sea, and his mother also died under torture. The waves carried his body onto the shore, and the faithful took it to Alexandria, where they buried it in 290. His relics were later taken to Antioch. St John Chrysostom himself gave an eulogy for the holy martyr Julian: ‘A holy voice comes forth from the lips of the martyr, and with this voice is poured out a light brighter than the rays of the sun.’ He said further: ‘Take whomsoever you will, be he a madman or one possessed, and lead him to the grave of this saint, to the martyr’s relics, and you will see the demon immediately jump out and flee as from blazing fire.’ It is evident from this speech that many wonders must have been wrought at St Julian’s grave.” (Prologue)
Our Holy Fathers Julius and Julian (5th c.)
They were brothers from Greece, Christians from childhood; Julius was a priest, Julian a deacon. At the command of the Emperor Theodosius the Younger, they set out as missionaries to destroy idols and bring the people to faith in Christ throughout the Empire. During their lifetime they built a hundred churches and brought thousands to Christ. They reposed in peace near Milan: that city’s people once invoked St Julius for help against wolves.