Isaiah 29.13-23 (6th Hour)

13Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească. 14De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.” 15Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?”! 16Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”? 17Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomet, şi pometul va fi socotit ca o pădure! 18În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea. 19Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel. 20Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciţi: 21cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfrunta la poarta cetăţii şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat. 22De aceea, aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum. 23Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.

Genesis 12.1-7 (Vespers)

1Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. 4Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. 5Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. 6Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. 7Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.

Proverbs 14.15-26 (Vespers)

15Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. – 16Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. – 17Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. – 18Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. – 19Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. – 20Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. – 21Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. – 22În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie. 23Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. – 24Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie. – 25Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. – 26Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. –

Our righteous Fathers martyred at the Monastery of St Sabbas the Sanctified (633? 796?)

The holy Monastery of St Sabbas is still in existence today, by the providence of God, though several times in its history it has been plundered and left empty. At one time it was attacked by Arab raiders. The monks considered fleeing, but their abbot, Thomas, said, ‘We have fled from the world into this wilderness for the love of Christ; it would be shameful for us now to flee from the wilderness for fear of men. If we are killed here, we shall be killed through love for Christ, for whose sake we have come here to live.’ So the monks agreed with one mind to wait their attackers unarmed. The Arabs killed some with arrows, and shut some in the cave of St Sabbas, lighting a fire at the entrance to suffocate them with smoke. The whole company of monks were thus privileged to give their lives for Christ’s sake.

Accounts of the date differ substantially: the Great Horologion says that they died during the reign of the Emperor Heraclius, when St Modestus was Patriarch of Jerusalem (632-634); the Prologue that they died in 796 during the reign of Constantine and Irene, when Elias was Patriarch of Jerusalem.

St Photine the Samaritan Woman (66)

See her commemoration on February 26.

St Cuthbert the Wonderworker, Bishop of Lindisfarne (687)

‘Saint Cuthbert was born in Britain about the year 635, and became a monk in his youth at the monastery of Melrose by the River Tweed. After many years of struggle as a true priest of Christ, in the service both of his own brethren and of the neglected Christians of isolated country villages, he became a solitary on Farne Island in 676. After eight years as a hermit, he was constrained to leave his quiet to become Bishop of Lindisfarne, in which office he served for almost two years. He returned to his hermitage two months before he reposed in peace in 687.

‘Because of the miracles he wrought both during his life and at his tomb after death, he is called the “Wonderworker of Britain.” The whole English people honoured him, and kings were both benefactors to his shrine and suppliants of his prayers. Eleven years after his death, his holy relics were revealed to be incorrupt; when his body was translated from Lindisfarne to Durham Cathedral in August of 1104, his body was still found to be untouched by decay, giving off “an odour of the sweetest fragrancy,” and “from the flexibility of its joints representing a person asleep rather than dead.” Finally, when the most impious Henry VIII desecrated his shrine, opening it to despoil it of its valuables, his body was again found incorrupt, and was buried in 1542. It is believed that after this the holy relics of Saint Cuthbert were hidden to preserve them from further desecration.’ (Great Horologion)