Isaiah 10.12-20 (6th Hour)
12„Dar, după ce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate şi pentru trufia privirilor lui semeţe, 13căci el a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri şi prin înţelepciunea mea – căci sunt priceput – am împins înapoi hotarele popoarelor şi le-am jefuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie; 14am pus mâna pe bogăţiile popoarelor ca pe un cuib şi cum se strâng nişte ouă părăsite, aşa am strâns eu tot pământul: niciunul n-a mişcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul ca să ciripească.” 15Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea? Sau se mândreşte ferăstrăul faţă de cel ce-l mânuieşte? Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn! 16De aceea, Domnul Dumnezeul oştirilor va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc. 17Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfântul lui într-o flacără care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într-o zi. 18Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leşin. 19Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul. 20În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.