2 Peter 3.1-18 (Epistle)

1Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări, 2ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. 3Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor 4şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” 5Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei 6şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. 7Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. 8Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. 9Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. 10Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? 13Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 14De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. 15Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, 16ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. 17Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria; 18ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.

Mark 13.24-31 (Gospel)

24Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, 25stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. 26Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. 27Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. 28Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. 29Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. 30Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri. 31Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

St Isidore of Pelusium, monk (440-449)

He was born to a noble family in Alexandria. For a short time he taught rhetoric in Pelusium in Egypt; but soon his love for the things of God led him to flee to the Desert as a solitary. After a year of ascetical life, he returned to Pelusium, where he was ordained to the priesthood. After a few years he retired to a monastery where he spent the rest of his life, eventually becoming Abbot. From the monastery he wrote thousands of epistles full of divine grace and wisdom; of these more than two thousand still survive.

Saint Isidore was a student and devout disciple of St John Chrysostom, as he knew him through his writings. When St Cyril became Patriarch of Alexandria, he refused to commemorate St John in the diptychs during the Divine Liturgy. Saint Isidore wrote him a strong letter reminding him not to heed the rumors, prejudices or threats of men, and St Cyril was persuaded to restore commemoration of the Archbishop of Constantinople, and later became a strong advocate of the veneration of St John. Isidore, though a monk, was treated as a spiritual father by Patriarch Cyril: around 433, when St Cyril was inclined to deal harshly with some who had been swept up in the Nestorian heresy, St Isidore wrote to him: ‘As your father, since you are pleased to give me this name, or rather as your son, I adjure you to put an end to this dissension lest a permanent breach be made under the pretext of piety.’

With reputation came persecution, and St Isidore suffered much from Imperial and church authorities unhappy with his holy influence. He bore all these troubles impassibly, and in 440 (according to one source) or about 449 (according to another) he joyfully gave up his soul to God.

Venerable Cyril of New Lake (Novoezezrsk) (1532)

When he was only fifteen, St Cyril left home in secret to join the Monastery of St Cornelius of Komel (May 19). Seven years later his father visited the monastery and recognized his son. Instead of persuading Cyril to return to the world, the father was persuaded by his son to enter monastic life; his mother soon joined them, entering a convent nearby. Within the next few years, St Cyril’s mother and father both died, prompting him to exclaim ‘I too am mortal!’ He redoubled his ascetical labors and before long was granted the gift of tears in prayer. Ten years after entering the monastery, St Cyril obtained his abbot’s blessing to live the life of a hermit. He lived in complete reclusion, subsisting on wild greens and mushrooms. After seven years of solitude, he built a hermitage at New Lake and established two churches there. Soon he was ordained to the priesthood. His sanctity attracted a large company of disciples, and he founded a large monastery. There he continued to live in the strictest asceticism and shared in all the common labor of the monks. Once some thieves tried to steal the church bells, but by divine intervention became disoriented and circled the monastery in the dark until morning. When they were apprehended and brought to the Saint, he told them, ‘My children, no one has ever been enriched by stealing, but many have lost even what belonged to them.’ He then ordered that they be given food and released.

During his lifetime the Saint wrought many healings, and was especially known for restoring the sight of the blind. Once his disciple Athanasius saw an unknown deacon serving with St Cyril at the Liturgy. The mysterious deacon disappeared at the end of the service, and St Cyril forbade his disciple to speak of the incident until after his death. In 1532 the Saint reposed in peace: his last words were ‘Glory to God for all things!’