Hebrews 9.8-10, 15-23 (Epistle)

8Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi. 9Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. 10Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. 15Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită. 16În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. 17Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. 18De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge. 19Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul 20şi a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.” 21De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă. 22Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare. 23Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea.

Mark 10.2-12 (Gospel)

2Au venit la El fariseii; şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta. 3Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4„Moise”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire şi s-o lase.” 5Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta. 6Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. 7De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa. 8Şi cei doi vor fi un singur trup.” Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. 9Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” 10În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi asupra celor de mai sus. 11El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; 12şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte.”

Holy Great Martyr Anastasia the Widow, the Deliverer from Potions (290)

She was born in Rome to a wealthy and prominent family. Though her father Pretexatus was a pagan, her mother Fausta instructed her in the things of God. Her father married her against her will to Publius, a prodigal and impious man lacking in Christian or pagan virtue. Anastasia was in the custom of dressing herself as a poor working woman and going out by night to visit and comfort the many Christians in prison (this was the time of Diocletian’s persecution). When Publius discovered this, he was furious that his wife was demeaning herself by consorting with the despised Christians, and had his wife locked in the house with so little food that she came close to death by starvation. She was able to get a letter to her spiritual father Chrysogonus, who was also in prison, and their correspondence helped to sustain her through her ordeal. After three months her husband died in a shipwreck and she regained her freedom. Immediately she redoubled her work for the suffering Christians and their families, devoting all her time and wealth to their comfort and care.

One day Diocletian declared that all Christians in his prisons should be slain, and his command was carried out in one night. The next day Anastasia came to visit her beloved companions and, learning that all were dead, fell sobbing by the gate, no longer caring to conceal her Christian faith from anyone. Almost immediately she was arrested and brought before the authorities, who subjected her to every form of abuse. One prefect offered to marry her if she would bow to the idols, but to have her tortured to death if she would not. When she was unmoved, he attempted to rape her, but was struck blind and died miserably. She then briefly escaped to Nicaea and found refuge with the pious St Theodota, but was seized again along with Theodota and her children. After further trials and torments Anastasia, Theodota and her children, and others who had been converted to Christ through Anastasia’s example, were executed.

Saint Anastasia’s relics were taken to Rome, where a church was built in her honor. The relics were later translated to Constantinople and placed in another church bearing her name, where they worked many miracles. Because she has healed many through her prayers from the effects of poisons and potions, she is called Pharmocolytria, “Deliverer from Potions.”