2 Corinthians 3.12-18 (Epistle)

12Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală 13şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. 14Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 16Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

18Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

1 Thessalonians 4.13-17 (Epistle, Departed)

13Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Luke 7.1-10 (Gospel)

1După ce a sfârşit de rostit toate aceste cuvântări înaintea norodului care-L asculta, Isus a intrat în Capernaum. 2Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult şi care era bolnav pe moarte. 3Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimis la El pe nişte bătrâni ai iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui. 4Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul şi au zis: „Face să-i faci acest bine; 5căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.” 6Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, când sutaşul a trimis la El pe nişte prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu. 7De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit. 8Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.” 9Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaş, S-a întors spre norodul care mergea după El şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare.” 10Când s-au întors acasă, trimişii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.

John 5.24-30 (Gospel, Departed)

24Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. 25Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. 26Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. 27Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. 28Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui 29şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. 30Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Holy Martyr Arethas and those with him (524)

‘These Martyrs contested for piety’s sake in the year 524 in Najran, a city of Arabia Felix (present-day Yemen). When Dhu Nuwas, ruler of the Himyarite tribe in south Arabia, and a Judaizer, took power, he sought to blot out Christianity, especially at Najran, a Christian city. Against the counsels of Arethas, chief man of Najran, the city surrendered to Dhu Nuwas, who immediately broke the word he had given and sought to compel the city to renounce Christ. Led by Saint Arethas, hundreds of martyrs, including women, children, and babes, valiantly withstood his threats, and were beheaded and burned. After the men had been slain, all the free-born Christian women of Najran were brought before the tyrant and commanded to abjure Christ or die; yet they rebuked the persecutor with such boldness that he said even the men had not insulted him so contemptuously. So great was their faith that not one woman was found to deny Christ in all Najran, although some of them suffered torments more bitter than most of the men. In alliance with Byzantium, the Ethiopian King Elesbaan liberated Najran from Dhu Nuwas soon after and raised up churches in honour of the Martyrs. Najran became a place of pilgrimage until the rise of Islam a century later. At the end of his life King Elesbaan, who was also called Caleb, retired into solitude as a hermit; he sent his crown to Jerusalem as an offering to the Church of the Holy Sepulchre. He also is commemorated on this day as a saint. Saint Arethas’ name in Arabic, Harith, means “plowman, tiller,” much the same as “George” in Greek.’ (Great Horologion)

Ethiopia is still a Christian nation, surrounded by Islamic states. The late Emperor Haile Selasse’s name means, in Ethiopian, “Power of the Trinity.”