John 20.11-18 (8th Matins Gospel)

11Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. 12Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare. 13„Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” 14După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. 15„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!” 17„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” 18Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

2 Timothy 4.5-8 (Epistle, Sunday before Theophany)

5Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. 6Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. 7M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 8De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Mark 1.1-8 (Gospel, Sunday before Theophany)

1Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. 2După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea… 3glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”, 4a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. 5Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. 6Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. 7Ioan propovăduia şi zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălţămintei. 8Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”

Synaxis of the Seventy Apostles.

In addition to the Twelve Apostles, our Lord appointed seventy disciples to go forth and bring the Good News to the world (see Luke ch. 10). Others were later added to this company by the Holy Apostles, so that their number in fact exceeds seventy, though all are still referred to as “of the Seventy.”

On this day we also commemorate the company of those who have been sent forth by the Holy Spirit through the centuries to proclaim the joyous Gospel of Christ.

The Ethiopian Eunuch of Queen Candace

His baptism by the holy Apostle Philip is told in Acts ch. 8. He was already seeking out the things of God — the story shows him reading the Book of Isaiah, and specifies that he was going to Jerusalem to worship. He returned home (“rejoicing”, say the scriptures) and proclaimed the Gospel of Christ in his native land; the ancient Church of Ethiopia traces its beginnings to his mission. He died a martyr’s death.

Venerable Apollinaria (5th c.)

She was a maiden of high rank, the daughter of a magistrate named Anthimus in the city of Rome. Filled with love for Christ, she prevailed on her parents to allow her to travel on pilgrimage to the Holy Land. In Jerusalem she dismissed most of her attendants, gave her jewels, fine clothes and money to the poor, and went on to Egypt accompanied only by two trusted servants. Near Alexandria she slipped away from them and fled to a forest, where she lived in ascesis for many years. She then made her way to Sketis, the famous desert monastic colony, and presented herself as a eunuch named Dorotheos. In this guise she was accepted as a monk.

Anthimus, having lost his elder daughter, was visited with another grief: his younger daughter was afflicted by a demon. He sent this daughter to Sketis, asking the holy fathers there to aid her by their prayers. They put her under the care of “Dorotheos”, who after days of constant prayer effected the complete cure of her (unknowing) sister. When the girl got back home it was discovered that she was pregnant, and Anthimus angrily ordered that the monk who had cared for her be sent to him. He was astonished to find that “Dorotheos” was his own daughter Apollinaria, whom he had abandoned hope of seeing again. After some days the holy woman returned to Sketis, still keeping her identity secret from her fellow-monks. Only at her death was her true story discovered.