1 Peter 1.1-2, 10-12, 2.6-10 (Epistle)

1Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, 2după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! 10Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. 11Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. 12Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească. 6Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” 7Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”, 8şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. 9Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; 10pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

Mark 12.1-12 (Gospel)

1Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară. 2La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. 3Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit. 5A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. 6Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el. 7Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.” 8Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie. 9Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora. 10Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; 11Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?” 12Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

Hieromartyr Clement of Ancyra, and Martyr Agathangelus (296)

He was from Ancyra in Galatia, son of a pagan father and a Christian mother named Euphrosyne. His mother prophesied on her deathbed that he would suffer great torments for Christ over many years. After her death he was adopted and reared by a pious woman named Sophia. From the age of twelve, he began to fast and pray like the monks, so that he was soon ordained a deacon, and became Bishop of Ancyra at the age of twenty. His piety and zeal for the faith attracted the attention of the Imperial Governor of the region, who had him arrested. Thus began Clement’s twenty-eight years of almost continuous suffering for the Faith. When he stood firm despite many tortures, he was sent to the Emperor Diocletian in Rome. The Emperor showed him a table set with costly vessels on one side, and another decked with instruments of torture on the other, and bade Clement to make his choice. The Saint replied: “These precious vessels remind how much more glorious must be the eternal good things of Paradise; and these instruments of torture remind me of the everlasting punishments of hell that await those who deny the Lord.”

The Saint was viciously tortured, then transported to Nicomedia, where a converted pagan named Agathangelus (‘good angel’) became his companion. For many years they endured unspeakable torments alternating with long imprisonments, but nothing would move them to deny the precious Faith of Christ. After twenty-eight years of suffering, Agathangelus was beheaded; but Clement was briefly paroled and allowed to celebrate the services of Theophany and to give the holy Communion to his fellow-Christians. A few days later, as he was again celebrating the Divine Liturgy, some pagan soldiers burst into the church and beheaded him at the altar.