3[1] Kings 8.22-23, 27-30 (Vespers)

22Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, 23şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! 27Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin Casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! 28Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău. 29Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra Casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta. 30Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!

Proverbs 3.19-34 (Vespers)

19Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile; 20prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua. 21Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! 22Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău. 23Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. 24Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. 25Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi; 26căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere. 27Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci. 28Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai. 29Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine. 30Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut niciun rău. 31Nu pizmui pe omul asupritor şi nu alege niciuna din căile lui! 32Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană. 33Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântă. 34Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

Proverbs 9.1-11 (Vespers)

1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi. 2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa. 3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii: 4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice: 5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat! 6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!” 7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. 8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi! 9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! 10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. 11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.

1 Corinthians 2.6-9 (Epistle, Saturday before Elevation)

6Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. 7Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, 8şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

1 Corinthians 4.1-5 (Epistle)

1Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. 3Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. 4Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. 5De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

Hebrews 3.1-4 (Epistle, Church)

1De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, 2care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” 3Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. – 4Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. –

Matthew 10.37-11.1 (Gospel, Saturday before Elevation)

37Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. 39Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. 40Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 41Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.

42Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” 1După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.

Matthew 23.1-12 (Gospel)

1Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, 2a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. 3Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. 4Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. 5Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; 6umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; 7le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!” 8Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. 9Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. 10Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. 11Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. 12Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.

Matthew 16.13-18 (Gospel, Church)

13Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” 14Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.” 15„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” 16Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” 17Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Commemoration of the Founding of the Church of the Resurrection (Holy Sepulchre) at Jerusalem (335)

The Church is located on Golgotha, where our Lord was crucified and buried. The true Cross and the place of the Resurrection were covered over by those hostile to Christ and His Apostles, and in the reign of Hadrian a temple to Aphrodite was built over the holy sites. St Helena, mother of Constantine the Great, personally commanded and oversaw the excavations that restored the site and recovered the Cross itself. The Church of the Holy Sepulchre was begun at the Empress Helena’s command, but she reposed before it could be completed. The Church was completed by Constantine and consecrated on this date in 335. Makarios archbishop of Jerusalem, presided at the consecration and also exalted the precious Cross (September 14). It is at this church that the miracle of the Holy Fire occurs every Pascha.

Holy Hieromartyr Cornelius the Centurion (1st c. )

This is the Cornelius who received St Peter into his household in Caesarea (Acts ch.10). He was then instructed in the Faith and baptised by St Peter, though he had been a pagan and a Gentile: a great turning point in the growth of the Church, for before this time many (including St Peter) had believed that the Church was meant only for the Jews. Tradition holds that St Cornelius later became a bishop and died a martyr.

Holy Great Martyr Ketevan, Queen of Georgia (1624)

In the seventeenth century, the Kingdom of Georgia was cruelly pressed by the Ottoman Empire on one side and Persia, under Shah Abbas the Great, on the other. King Theimuraz was taken captive by the Persians during an invasion and held captive in the fortress of Shiraz until, after many tortures, he was strangled.

The King’s mother, Queen Ketevan, travelled to the Persian court at Shiraz along with her grandsons Levan and Alexander, to plead with the Shah to spare the Kingdom. The Shah agreed, but the three were kept as hostages, where all were cruelly tortured.

Queen Ketevan endured ten years of captivity, throughout which the Shah attempted to convert her to Islam, first by persuasion and threats, then by torture. The Queen refused every effort to drive her into apostasy, and before each new torture would make the sign of the Cross and say ‘In the Name of the Father and of the Son and of the Holy Spirit.’ At the end a brazier of burning coals was fixed to her head and, in the midst of her extreme torment, she was strangled with a bow-string on September 13 1624. After her glorious martyrdom a divine light surrounded her tomb.