Luke 24.1-12 (4th Matins Gospel)

1În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. 2Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, 3au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. 4Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. 5Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? 6Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, 7când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.” 8Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. 9La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele. 11Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau. 12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

Romans 6.18-23 (Epistle)

18Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. – 19Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! 20Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. 21Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. 22Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.

23Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Matthew 8.5-13 (Gospel)

5Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga 6şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuie cumplit.” 7Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc.” 8„Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit. 9Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.” 10Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. 11Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. 12Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” 13Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Our Holy Father Sisoës the Great of Egypt (429)

One of the greatest of the Desert Fathers, he lived in asceticism at Scetis in Egypt. After the death of St Anthony the great, Abba Sisoës became a hermit in Anthony’s cave, saying “Thus in the cave of a lion, a fox makes his dwelling.” In his own lifetime he was granted the grace to heal the sick, drive out unclean spirits, and even raise the dead.

As his death approached after a long life in the desert, his brethren gathered around him. His face began to shine, and he said, “See, Abba Anthony is here!” then, “See, the choir of the prophets is here!” Seeing that he seemed to be speaking with someone, his brethren asked him who it was. He replied, “The Angels are here, and I am asking them for time to repent.” Amazed, they asked him what he could have to repent of, to which he replied, “Brethren, I do not know if I have even begun to repent.” Finally, his face became as bright as the sun, and he said, “See, the Lord is here, and He says, ‘Bring Me the vessel of the desert.’” With this, he gave his soul up to God, and his entire dwelling was filled with light and sweet fragrance.

Some of his teaching, as told in the Prologue: “St Sisoës taught his monks: ‘When temptation comes to a man, that man must give himself over to the will of God, and acknowledge that the temptation comes upon him because of his sins. If something good comes to pass, he must acknowledge that it comes about by the providence of God.’ A monk asked him: ‘How can I please God and be saved?’ The saint replied: ‘If you desire to please God, withdraw from the world, separate yourself from the earth, leave aside creation and draw near to the Creator, unite yourself to God with prayers and tears, and you will find rest in this world and in the next.’ A monk asked Sisoes: ‘How can I acquire humility?’ The saint replied: ‘When a man learns to regard every man as better than himself, he thus acquires humility.’ Ammon complained to Sisoes that he could not memorise the wise sayings that he had read, to be able to quote them in conversation with others. The saint replied: ‘It is not necessary. That which is necessary is to acquire purity of mind and to speak from this purity, placing one’s hope in God.’”

Holy Martyrs Marinus and Martha, and those with them (269)

Marinus and Martha were wealthy Persians; but they sold all their goods and traveled to Rome with their sons Audifax, Habakkuk, Valentine, and Cyrinus, in order to venerate the holy relics of the apostles and martyrs. When the Emperor Claudius asked them why they had come so far, at such cost, to seek the dead in Rome, they answered ‘We are servants of Christ, and are come to venerate the holy apostles whose immortal souls are alive with God, that they may be our intercessors with Christ our God.’ All of them were sentenced to interrogation and to death if they would not deny Christ. Valentine, who was a priest, was handed over to a General named Asterius. When Valentine healed Asterius’ daughter, who had been blind for two years, Asterius and his entire household accepted Christ and were baptised by Valentine. All of them, along with Marinus and Martha and their family, underwent torture and death for the sake of Christ.