1 Corinthians 7.35-8.7 (Epistle)

35Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici. 36Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite. 37Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine. 38Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n-o mărită, mai bine face. 39O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.

40Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu. 1În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte. 2Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. 4Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. 5Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), 6totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi. 7Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obişnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.

Galatians 4.22-31 (Epistle, St Anna)

22Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. 23Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. 24Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar – 25căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. 26Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. 27Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” 28Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. 29Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. 30Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”

31De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Matthew 15.29-31 (Gospel)

29Isus a plecat din locurile acelea şi a venit lângă Marea Galileii. S-a suit pe munte şi a şezut jos acolo. 30Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţi bolnavi. I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit; 31aşa că noroadele se mirau, când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşesc, şchiopii umblă, şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

Luke 8.16-21 (Gospel, St Anna)

16Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 17Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină. 18Luaţi seama, dar, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.” 19Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului. 20Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.” 21Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”

Dormition of the Righteous Anna, mother of the Most Holy Theotokos

According to tradition, both Anna and her husband Joachim had reposed by the time the Most Holy Theotokos was about eleven years old and living in the Temple; thus when she reached maturity she was an orphan, and was given into the care of the noble Joseph. The prayers of St Anna are invoked for conceiving children and for help in difficult childbirth. Her main feast is on September 9th.

Commemoration of the holy 165 Fathers of the Fifth Ecumenical Council (553)

This council was held in Constantinople during the reign of Justinian the Great. The council condemned the various forms of monophysitism, the heretical writings of Theodore of Mopsuestia and Theodoret, and the writings of Origen (particularly on universal salvation).

St Olympias the Deaconess (408)

She was born to a noble family in Constantinople: her father Anysius Secundus was a senator. She was betrothed to a nobleman who died before they could be wed; resisting all advice to take another husband, Olympias devoted herself entirely to God, giving her large inheritance to the Church and to the poor. She served as a deaconess, first under the Patriarch Nektarios, then under St John Chrysostom. When St John was sent into exile, he advised her to remain in Constantinople, and to continue to serve the Church whatever patriarch took his place. But as soon as the holy hierarch went into exile, a fire destroyed a large part of the City, and St John’s enemies accused the holy Olympias of setting the fire. She in turn was exiled to Nikomedia, where she reposed in 408. She left instructions that her body be placed in a coffin and thrown into the sea, to be buried wherever it was cast up. The coffin came to shore at Vrochthoi and was buried there at a church dedicated to the Apostle Thomas. Her relics have continued to be a source of great miracles of healing.

During his exile, St John Chrysostom wrote a number of letters to St Olympias, seventeen of which have been preserved through the centuries. In one he writes: ‘Now I am deeply joyful, not only because you have been delivered from sickness, but even more because you are bearing adversities with such fortitude, calling them trifles — a characteristic of a soul filled with power and abounding in the rich fruits of courage. You are not only enduring misfortune with fortitude, but are making light of it in a seemingly effortless way, rejoicing and triumphing over it — this is a proof of the greatest wisdom.’