Romans 4.13-25 (Epistle)

13În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. 14Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; 15pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” 19Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. 22De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” 23Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; 24ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

25care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Matthew 7.21-23 (Gospel)

21Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” 23Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

Martyr Leontius, and with him Martyrs Hypatius and Theodoulos, at Tripoli in Syria (73)

An honored Roman commander in Tripoli of Phoenicia, he was described as being ‘of great physical stature, powerful, strong and bold in battle’. When it was learned that he was a Christian and had given grain to the poor from the imperial storehouse, the governor Hadrian, a great persecutor of Christians, sent Hypatius, a military commander, and Theodoulus, a soldier, along with some others to arrest him. On the way Hypatius fell gravely ill with a fever, and the company had to delay its mission. One night an angel of the Lord appeared to Hypatius and said, ‘If you desire to be healed, you and your soldiers must cry to heaven three times: “O God of Leontius, help me!”’. Hypatius told his comrades of his vision, and when they all cried out as instructed Hypatius was instantly healed. Hypatius and Theodoulos then went on ahead of the other soldiers and found Leontius. Leontius received them hospitably and offered them refreshment. As they rested in his house, he proclaimed his faith in Christ and their hearts began to burn within them. While Leontius was still speaking, a bright cloud descended upon the two soldiers and shed dew on them while Leontius said ‘In the name of the All-holy Trinity: Father, Son and Holy Spirit.’ Thus were they baptized by the Holy Spirit Himself.

When the cruel Hadrian discovered this, he had the two soldiers beaten fiercely, then beheaded; he then subjected Leontius to the cruelest tortures, under which he finally died, unwavering in his faith. This was during the reign of Vespasian.