Romans 1.1-7, 13-17 (Epistle)

1Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, 6între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. 7Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 13Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. 14Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi. 15Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma. 16Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; 17deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Matthew 4.25-5.13 (Gospel)

25După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! 5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! 6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! 7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. 13Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

Hieromartyr Timothy, bishop of Prusa (362)

“For his great spiritual purity, God gave him the gift of wonderworking, and he healed all manner of diseases and pains among the people. During the reign of the evil Emperor Julian, who had renounced Christ, holy Timothy was thrown into prison. The faithful visited him there to listen to the wise teaching of their bishop. When this came to the Emperor’s ears, he commanded that the executioner behead the Saint in the prison. This was in 362, and his soul entered into Paradise while his relics remained, full of miraculous power, to help the people and declare the power of the Lord.” (Prologue [adapted])

Holy Martyrs Alexander and Antonina (313)

In Alexandria, the virgin Antonina was brought before Festus, the Governor, tortured for her faith in Christ, then thrown into prison. A Christian soldier named Alexander, who had never before seen or heard of Antonina, was commanded by an angel of God to go to her. Finding her, he gave her his military cloak, wrapping it about her head and body; and thus, with her head lowered, she was able to walk out of the prison while Alexander remained in her place. Alexander was brought before Festus, where he too confessed his faith in Christ. Antonina, learning of this, voluntarily came before the judge, who put both of them to hideous tortures, mutilating them in many ways before having them cast into a fire and burned alive.

A slightly different account says that Festus placed Antonina under guard in a brothel rather than a prison, so that her virginity might be defiled, and that it was from there that Alexander rescued her.

Festus, the Governor, was struck mute at the time of the holy martyrs’ death, and was tormented by an evil spirit for seven days, at the end of which he died.

Hieromartyr Metrophanes, first Chinese priest, and the Chinese New Martyrs of the Boxer Uprising (1900)

“The Holy Martyrs of China were native Chinese Orthodox Christians brought up in piety at the Russian Orthodox Mission in Peking, which had been founded in 1685. During the Boxer Rebellion of 1900 against the foreign powers occupying China, native Chinese Christians were commanded by the Boxers to renounce Christianity or be tortured to death. Two hundred and twenty-two members of the Peking Mission, led by their priest Metrophanes Tsi-Chung and his family, refused to deny Christ, and were deemed worthy of a martyric death.” ( Great Horologion)