James 1.1-12 (Vespers, St James)

1Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate! 2Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, 3ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. 4Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. 5Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. 6Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. 7Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, 8căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. 9Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui. 10Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii. 11Răsare soarele cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere; aşa se va veşteji bogatul în umbletele lui. 12Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

James 1.13-27 (Vespers, St James)

13Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. 14Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. 15Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. 16Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: 17orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. 18El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. 19Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; 20căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. 21De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. 22Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. 23Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, 24şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.

27Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

James 2.1-13 (Vespers, St James)

1Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. 2Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; 3şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!”, şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!” 4Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? 5Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? 6Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? 7Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi? 8Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. 9Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege. 10Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. 11Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. 12Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei, 13căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.

John 21.15-25 (Matins Gospel)

15După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” 16I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” 17A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele! 18Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” 19A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” 20Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” 21Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” 22Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” 23Din pricina aceasta a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” 24Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. 25Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.

Acts 4.13-22 (Epistle)

13Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus. 14Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. 15Le-au poruncit doar să iasă afară din sobor, s-au sfătuit între ei 16şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. 17Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” 18Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. 19Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; 20căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” 21I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.

Acts 12.1-11 (Epistle, St James)

1Cam în aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască; 2şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. – 4După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti să-l scoată înaintea norodului. 5Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. 6În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. 7Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. 8Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.” 9Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. 10După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. 11Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”

John 5.17-24 (Gospel)

17Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.” 18Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. 19Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. 20Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi. 21În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. 22Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, 23pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis. 24Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.

Luke 5.1-11 (Gospel, St James)

1Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, 2Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. 3S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. 4Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” 5Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” 6După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. 7Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. 8Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” 9Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. 10Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” 11Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

Holy Apostle James, the brother of St John the Theologian (45)

“The son of Zebedee and brother of John, he was one of the Twelve. At the call of the Lord Jesus, he left his fishing nets and his father and, together with John, immediately followed Christ. He was one of the three apostles to whom the Lord revealed the greatest mysteries: before whom He was transfigured on Tabor and before whom He was in agony in the Garden of Gethsemane before His Passion. After receiving the Holy Spirit, he preached the Gospel in various places, going as far as Spain. On his return from Spain, a violent quarrel broke out between the Jews and himself on the Holy Scriptures, and, being unable to withstand him, they hired a magician, Hermogenes. But Hermogenes and Philip his pupil were overcome by the power and truth that James preached, and were baptised. Then the Jews denounced him to Herod, and persuaded one Josias to slander the Apostle. This Josias, seeing James’s manly bearing and hearing his clear preaching of the truth, repented and came to faith in Christ. When James was condemned to death, this Josias was also condemned. Mounting the scaffold, Josias begged James’s forgiveness for the sin of slander, and James embraced him, kissing him and saying: ‘peace be to thee, and forgiveness.’ And they both laid their heads under the sword and were beheaded for the sake of the Lord whom they had loved and served. St James suffered in Jerusalem in the year 45. His body was taken to Spain, where to this day miracles of healing are performed at his tomb.” (Prologue)

His relics are venerated at his shrine in Compostela, Spain.

St Ignatius (Brianchaninov), Bishop of Stavropol and Kavkaz (1867)

He was born in 1807 into Russian aristocracy — his father was a wealthy provincial gentleman. From a very early age he felt strongly called to monastic life, but at that time it was almost unheard of for a nobleman to take such a path, and Dimitri (as he was called in baptism) entered the Pioneer Military School in St Petersburg. There he distinguished himself, and even attracted the attention of Grand Duke Nicholas Pavlovich, an event which would profoundly affect his later life.

Despite his excellent record at the academy, young Dimitri still longed only for the things of God. In 1827 he graduated from the school and was commissioned as an officer in the army, but soon fell critically ill, and was granted a discharge. This proved to be providential: when he recovered his health, he immediately became a novice, living at several different monasteries and coming under the spiritual care of Starets Leonid, one of the celebrated fathers of the Optina monastery. In 1821 he took his monastic vows and received the name Ignatius. Soon afterwards he was ordained to the priesthood.

Soon after the newly-professed Fr Ignatius had entered the seclusion that he sought, Tsar Nicholas I — the former Grand Duke Nicholas — visited the Pioneer Military School and asked what had become of the promising cadet he had met a few years before. When the Tsar learned that the former Dimitri was now a monk, he sought him out, had him elevated to the rank of Archimandrite (at age 26!) and made him Superior of the St Sergius Monastery in St Petersburg. Tsar Nicholas instructed him to make the monastery a model for all Russian religious communities. Though he had desired only a life of solitude and prayer, the new Archimandrite devoted himself conscientiously to fulfilling the Tsar’s charge. The monastery did in fact become a kind of standard for Russian monasticism, and its abbot acquired many spiritual children, not only among his monks but among the laity in the capital.

After twenty-four years as superior of the monastery, St Iganatius was elevated to the episcopate in 1857, first as Bishop of Stavropol, then as Bishop of Kavkaz. Only four years later (aged 54) he resigned and spent the rest of his life in reclusion at the Nicolo-Babaevsky Monastery in the diocese of Kostromo. There he continued the large body of spiritual writings for which he is well known. His printed Works fills five volumes; of these, at least two major works have been translated into English: On the Prayer of Jesus and The Arena: an offering to contemporary monasticism. Both are gems of spiritual writing, profitable to every serious Orthodox Christian.

St Ignatius reposed in peace in 1867. He was glorified in 1988 by the Moscow Patriarchate, during the millennial celebrations in that year. Saints Andrei Rublev, Xenia of Petersburg, Theophan the Recluse and others were glorified in the same observances.