Scripture Readings
Hebrews 1.1-12 (Epistle)
1După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
2la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.
3El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte,
4ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.
5Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”?
6Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
7Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”;
8pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;
9Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”
10Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”
2 Timothy 2.1-10
(Epistle, St Theodore)
1Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
2Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
3Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
4Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.
5Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
6Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.
7Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.
8Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea,
9pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
10De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
Mark 2.23-3.5 (Gospel)
23S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu.
24Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?”
25Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el?
26Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?”
27Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
28aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”
1Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.
2Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.
3Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!”
4Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.
5Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.
John 15.17-16.2
(Gospel, St Theodore)
17Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
18Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
19Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
20Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
21Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu.
24Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.”
26Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.
27Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.
1V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.
2Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.
Commemorations
St Theophylactus, bishop of Nicomedia (845)
“Theophylact was from the east; his native city is unknown. In Constantinople he became a close friend of Tarasius, who afterwards became Patriarch of Constantinople (see Feb. 25). Theophylact was made Bishop of Nicomedia. After the death of Saint Tarasius, his successor Nicephorus (see June 2) called together a number of Bishops to help him in fighting the iconoclasm of Emperor Leo the Armenian, who reigned from 813 to 820. Among them was Euthymius, Bishop of Sardis (celebrated Dec. 26), who had attended the holy Seventh Ecumenical Council in 787 — he was exiled three times for the sake of the holy icons, and for defying the Emperor Theophilus’ command to renounce the veneration of the icons, was scourged from head to foot until his whole body was one great wound, from which he died eight days later, about the year 830; Joseph of Thessalonica (see July 14); Michael of Synnada (see May 23); Emilian, Bishop of Cyzicus (see Aug. 8); and Saint Theophylact, who boldly rebuked Leo to his face, telling him that because he despised the long-suffering of God, utter destruction was about to overtake him, and there would be none to deliver him. For this, Theophylact was exiled to the fortress of Strobilus in Karia of Asia Minor, where after 30 years of imprisonment and hardship, he gave up his holy soul about the year 845. Leo the Armenian, according to the Saint’s prophecy, was slain in church on the eve of our Lord’s Nativity, in 820.” (Great Horologion)
Hieromartyr Theodoretus (362)
The priest Theodoretus was custodian of a great cathedral in Antioch, built by the Emperor Constantine and known in its time as ‘the golden church’ for the beauty and luxury of its appointments. When Julian the Apostate came to the throne, he denied Christ and launched a persecution of Christians. The Emperor’s uncle, also named Julian, came to Antioch to prosecute the persecution there. After plundering the church he brought Theodoretus to trial and demanded that he deny Christ. Instead, the faithful priest confessed Christ fervently and rebuked the Emperor for having denied the faith and returned to idol-worship ‘as a dog returns to its vomit.’ In spite, the judge urinated in the golden church, for which Theodoretus prophesied that he would die a terrible death. Theodoretus was beheaded, and Julian his judge was seized with terrible abdominal pain from the moment he defiled the church until he died in torment.
Note: Theodoretus is commemorated on March 3 in the Greek Calendar.