Isaiah 7.1-14 (6th Hour)

1S-a întâmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s-a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să-l bată; dar n-a putut să-l bată. 2Când au venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în Efraim!”, a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul. 3Atunci Domnul a zis lui Isaia: „Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului 4şi spune-i: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se înmoaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mâniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia! 5Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic: 6„Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.” 7Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc. 8Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci de ani Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor. 9Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.” 10Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis: 11„Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” 12Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” 13Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? 14De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.

Genesis 5.32-6.8 (Vespers)

32Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet. 1Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, 2fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. 3Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” 4Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” 8Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.

Proverbs 6.20-7.1 (Vespers)

20Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale: 21leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. 22Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi vor vorbi la deşteptare! 23Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. 24Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. 25N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. 26Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump. 27Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? 28Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele? 29Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit. 30Hoţul nu este urgisit când fură ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame; 31şi dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit, să dea chiar tot ce are în casă. 32Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. 33Nu va avea decât rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge. 34Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n-are milă în ziua răzbunării;

35nu se uită la niciun preţ de răscumpărare şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar. 1Fiule, păstrează cuvintele mele şi ţine la tine sfaturile mele.

St Benedict of Nursia, abbot (547)

His name, Benedictus, means “Blessed” in Latin. He was born in 480 in Nursia, a small town northeast of Rome. He had only rudimentary schooling: he wrote later of his fear that through book-learning he might ‘lose the great understanding of my soul.’ At an early age he fled to a monastery where he was tonsured; he then withdrew to a remote mountain, where he lived or several years in a cave, perfecting himself in prayer. His only food was some bread brought to him by Romanus, the monk who had tonsured him. When he became known in the area, he fled his cave to escape the attentions of the pious; but flight proved useless, and in time a community of monks formed around him. He was granted many spiritual gifts: he healed the sick and drove out evil spirits, raised the dead, and appeared in visions to others many miles away.

Benedict founded twelve monasteries, most famously that at Monte Cassino. Initially, each monastic house had twelve monks, to imitate the number of the Twelve Apostles. The Rule that he established for his monks was based on the works of St John Cassian and St Basil the Great, and became a standard for western monasteries. Thus he is sometimes called the first teacher of monks in the West.

Six days before his death, the Saint ordered that his grave be opened, gathered all his monks together, gave them counsel, then gave his soul back to God on the day that he had predicted. At the moment of his death, two monks in different places had the same vision: they saw a path from earth to heaven, richly adorned and lined on either side with ranks of people. At the top of the path stood a man, clothed in light and unspeakably beautiful, who told them that the path was prepared for Benedict, the beloved of God. In this way, the monks learned that their abbot had gone to his rest.

St Theognostus, Metropolitan of Kiev (1353)

He was born in Greece and succeeded St Peter of Kiev as Metropolitan of that city. Some of his enemies among his own flock denounced him to the Mongol ruler, saying that he had collected no tribute from his churches to pay to the Mongols. Summoned before the Mongol prince and asked about this, he answered ‘Christ our God bought His Church from the unbelievers with His precious Blood. For what do we pay tribute to unbelievers?’ Returning home, he governed the Church for twenty-five more years and reposed in peace in 1353.