1 John 2.18-3.10 (Epistle)

18Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. 19Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. 20Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru. 21V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. 22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. 23Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. 24Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. 25Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică. 26V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. 27Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea. 28Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.

29Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El. 1Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. 3Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat. 4Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 5Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 6Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. 7Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. 8Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. 9Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 10Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.

Mark 11.1-11 (Gospel)

1Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi 2şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. 3Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce faceţi lucrul acesta?”, să răspundeţi: „Domnul are trebuinţă de el.” Şi îndată îl va trimite înapoi aici.” 4Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. 5Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceţi? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta?” 6Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece. 7Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el. 8Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp. 9Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! 10Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile preaînalte!” 11Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.

Great-martyr Theodore the Tyro (ca. 306)

The Greek Tyron means “conscript.” This holy Martyr of Christ came from Pontus and was a Roman legionary during Maximian’s persecution (ca. 303). Though he had been a Christian since childhood, he kept his faith secret while in the army. While his cohort was stationed near a town called Euchaita, he learned that the people there were being terrorized by a dragon which lived in the neighboring forest. He set off to face the dragon, praying to God that the outcome of the contest would be a sign to him of whether the time had come to offer himself for martyrdom. He found the fire-spitting monster and, arming himself with the sign of the Cross, drove his spear through its head and killed it.

His success convinced him that, having vanquished this fleshly dragon, he was ready to vanquish the spiritual dragon, the Devil. When the commander of his camp next ordered a sacrifice to the Gods, Theodore boldly refused, saying “I am a Christian!” Further, he encouraged the other Christians in his company to do the same. That night he went to a nearby pagan temple of Rhea, mother of the gods, and burned it down. He was seen by the caretaker of the temple and was brought unresisting to the governor Publius. Theodore was thrown into a solitary dungeon cell; there he refused bread and water, saying that Christ had promised him food from heaven. He spent his time there chanting hymns with the angels, so that the guards were convinced that other Christians had somehow joined him in his cell.

When all argument, cajolery, bribery and threat had failed to turn the soldier from Christ, the governor resorted to torture, subjecting the Saint to terrible mutilations; but when Theodore endured them calmly and resolutely, the governor began to fear that his example would encourage other Christians, and ordered that he be burned. Taken to the stake, the Martyr walked freely into the flames, where he gave back his soul to God. When his body was ransomed and taken from the ashes by a pious Christian, it was found to be untouched. A church was built in Euchaita in honor of the Martyr; many pilgrims came there for the healing of soul and body.

In 361, the Emperor Julian the Apostate ordered the Prefect of Constantinople to have all foods in the marketplaces sprinkled with blood of animals sacrificed to the pagan gods during the first week of Lent, so that Christians would be unable to escape contact with idolatry. But St Theodore appeared in a vision to Patriarch Eudoxius (360-364), warned him of the plan and told him to instruct his flock not to buy any food in the marketplace, but to eat kolyva made from boiled wheat grains. So, through the Saint’s intervention, the people were preserved from the stain of idolatry. Ever since, the Church has commemorated the miracle on the first Saturday of Great Lent. Since that time kolyva has come to be offered also in honor of the Saints and in memory of the departed. The whole grain represents the body, sown corruptible, which will be raised incorruptible (2 Cor. 15:37); it is usually sweetened with honey to signify the delights of Paradise.