John 20.11-18 (8th Matins Gospel)

11Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. 12Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare. 13„Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” 14După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. 15„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!” 17„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” 18Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

2 Corinthians 11.31-12.9 (Epistle)

31Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!… 32În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă.

33Dar am fost dat jos pe o fereastră, într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor. 1E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. 2Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 3Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie) 4a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. 5Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. 6Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. 7Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. 8De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 9Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

Luke 8.5-15 (Gospel)

5„Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. 6O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală. 7O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o. 8O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.” 9Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta. 10El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” 11Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. 12Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. 13Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad. 14Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere. 15Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

Righteous John, Wonderworker of Kronstadt (1908).

“Saint John of Kronstadt was a married priest, who lived with his wife in virginity. Through his untiring labours in his priestly duties and love for the poor and sinners, he was granted by our Lord great gifts of clairvoyance and miracle-working, to such a degree that in the last years of his life miracles of healings — both of body and of soul — were performed countless times each day through his prayers, often for people who had only written to him asking his help. During his lifetime he was known throughout Russia, as well as in the Western world. He has left us his diary My Life in Christ as a spiritual treasure for Christians of every age; simple in language, it expounds the deepest mysteries of our Faith with that wisdom which is given only to a heart purified by the grace of the Holy Spirit. Foreseeing as a true prophet the Revolution of 1917, he unsparingly rebuked the growing apostasy among the people; he foretold that the very name of Russia would be changed. As the darkness of unbelief grew thicker, he shone forth as a beacon of unquenchable piety, comforting the faithful through the many miracles that he worked and the fatherly love and simplicity with which he received all. Saint John reposed in peace in 1908.” (Great Horologion)

Holy Prophet Joel (8th c. BC)

His name means “The Lord is God.” He is counted second among the “minor Prophets.” The Old Testament book of his prophecies, which bears his name, includes his prophecy of the coming of the Holy Spirit at Pentecost (Joel 2:28), which was quoted by the Apostle Peter (Acts 2:17).

Holy Martyr Varus and those with him (304)

“He was a Roman officer in Egypt and a secret Christian. When seven Christian teachers were thrown into prison, Varus kept visiting them there, supplying their needs and serving them with great devotion. He marvelled at the martyrs, and grieved that fear would not let him stand up as a martyr for Christ. These men of God gave him courage, and Varus made up his mind to go and be tortured with them. One of these godly men died in prison, and, when the wicked governor had the martyrs brought before him and saw that there were only six of them, he asked where the seventh was. ‘I am the seventh!’, cried Varus. The furious governor had him tortured first. He ordered that he be flogged with dry thongs, then that he be tied to a tree and hacked to pieces bit by bit with knives until he gave his holy soul to God. His body was then thrown onto a dung-heap. A woman of Palestinian birth, Cleopatra, the widow of an officer, was there with her son John. She secretly took the relics of the holy martyr off the dung-heap and buried them in her house. She then asked the governor’s permission to take the body of her dead husband back from Egypt to Palestine. As she was an officer’s widow, the governor at once gave her permission. This blessed Christian woman, Cleopatra, however, took the body, not of her husband but of the holy martyr Varus, taking it to her village of Edra, near Tabor, and burying it there. She then built a church dedicated to St Varus, and he appeared to her often from the other world, resplendent as an angel of God.” (Prologue)

Holy Hieromartyr Sadoth (Shahdost) and his 128 companions (342)

During the fierce persecution of Christians by the Persian King Shapur II, Saint Sadoth succeeded the Martyr Symeon (April 17) as Bishop of Seleucia. His name in Persian, Shah-dost, means ‘Friend of the King’; but the earthly Shah saw him as no friend, and the holy bishop knew that his days on earth were numbered. One night in a dream, Sadoth saw a ladder reaching from earth to heaven. At the top stood Bishop Symeon, who called joyfully to him: ‘Climb up, Sadoth, and do not be afraid! I climbed up yesterday; you will climb up today.’ Waking, Sadoth knew that he would soon be called to martyrdom. He immediately set out to encourage his flock and to exhort them to stand firm for Christ in the coming day of persecution.

A few days later the persecutors came in the King’s name to arrest the holy Bishop; with him they seized 128 priests, deacons, monks and simple believers. All were held in prison for five months, being brought forth repeatedly and tortured in ways too cruel to describe; but not a single one could be brought to worship the sun. Finally, all were condemned to die by the sword. The 128 martyrs, chained together, sang joyous hymns as they went to the place of execution. They did not cease to sing until the death of the last Martyr. Sadoth himself, however, was taken in chains to the city of Beit Lapat, where he was beheaded a few days later.