Philippians 1.20-27 (Epistle)

20Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig. 22Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. 23Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; 24dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. 25Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre; 26pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos. 27Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,

Luke 9.7-11 (Gospel)

7Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi; 8alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. 9Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Şi căuta să-L vadă. 10Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. 11Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.

Holy Martyr Longinus the Centurion (1st c.)

This is the Centurion who stood at the Cross of Christ and, seeing Him breathe his last, cried out “Truly this was the Son of God” (Matthew 27:54). From that day forth he was a believer, and was soon baptized. According to some accounts, he was one of the guard at the Tomb of Christ, and was one of those whom the Judaean leaders sought to bribe not to tell the news of the Resurrection. But Longinus would not be bribed, so the leaders plotted to kill him. He left the army and went to his homeland of Cappadocia, where he boldly preached Christ. He was beheaded at the instigation of Pontius Pilate.

Our Venerable Father Gall, Enlightener of Switzerland (640)

He was born in Ireland to wealthy parents, who sent him to be educated at the Monastery of Bangor. There he embraced the ascetical life and became a monk. He was one of the twelve monks who traveled with his spiritual father St Columbanus (November 23) as missionaries to Gaul. In time some of the group traveled into pagan lands, up the Rhine river to Lake Zurich. The monks settled on Lake Constance around a chapel dedicated to St Aurelia, which had been taken by the pagans as a shrine; they cleansed and reconsecrated the chapel, which became the center of their new monastery. Saint Gall lived as a hermit, serving the brethren by making nets and catching fish. In 612 St Columbanus went on to Italy with most of his disciples, leaving St Gall and a few others to continue their life. When St Gall delivered Frideburga, the daughter of a local duke, from a demon, he offered the saint a tract of land on the shores of Lake Constance; here was founded the monastery that in later times bore St Gall’s name.

At various times, the holy Gall refused calls to become a bishop, or to take over the abbacy of the great monastery at Luxeuil. To all such requests he answered that he would rather serve than command. He continued living in his isolated monastic community until he reposed in peace in 640, at the age of ninety-nine. In later years, and continuing well into the middle ages, the Monastery of St Gall became famed for the holiness of its monks and for its library.