Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

Matthew 11.27-30 (Matins Gospel)

27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Hebrews 11.8, 11-16 (Epistle)

8Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. 11Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. 12De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. 13În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

Hebrews 13.17-21 (Epistle, St Anthony)

17Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. 18Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. 19Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. 20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Mark 9.33-41 (Gospel)

33Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?” 34Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare. 35Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!” 36Şi a luat un copilaş şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe şi le-a zis: 37„Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” 38Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” 39„Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. 40Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

Luke 6.17-23 (Gospel, St Anthony)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

Our Holy Godbearing Father Anthony the Great (356).

‘Saint Anthony, the Father of monks, was born in Egypt in 251 of pious parents who departed this life while he was yet young. On hearing the words of the Gospel: “If thou wilt be perfect, go and sell what thou hast, and give to the poor” (Matt. 19:21), he immediately put it into action. Distributing to the poor all he had, and fleeing from all the turmoil of the world, he departed to the desert. The manifold temptations he endured continually for the space of twenty years are incredible. His ascetical struggles by day and by night, whereby he mortified the uprisings of the passions and attained to the height of dispassion, surpass the bounds of nature; and the report of his deeds of virtue drew such a multitude to follow him, that the desert was transformed into a city, while he became, so to speak, the governor, lawgiver, and master-trainer of all the citizens of this newly-formed city. But the cities of the world also enjoyed the fruit of his virtue. When the Christians were being persecuted and put to death under Maximinus in 312, he hastened to their aid and consolation. When the Church was troubled by the Arians, he went with zeal to Alexandria in 335 and struggled against them in behalf of Orthodoxy. During this time, by the grace of his words, he also turned many unbelievers to Christ.

‘He began his ascetical life outside his village of Coma in Upper Egypt, studying the ways of the ascetics and holy men there, and perfecting himself in the virtues of each until he surpassed them all. Desiring to increase his labours, he departed into the desert, and finding an abandoned fortress in the mountain, he made his dwelling in it, training himself in extreme fasting, unceasing prayer, and fierce conflicts with the demons. Here he remained, as mentioned above, about twenty years. Saint Athanasius the Great, who knew him personally and wrote his life, says that he came forth from the fortress “initiated in the mysteries and filled with the Spirit of God.” Afterwards, because of the press of the faithful, who deprived him of his solitude, he was enlightened by God to journey with certain Bedouins, until he came to a mountain in the desert near the Red Sea, where he passed the remaining part of his life. Saint Athanasius says of him that “his countenance had a great and wonderful grace. This gift also he had from the Saviour. For if he were present in a great company of monks, and any one who did not know him previously wished to see him, immediately coming forward he passed by the rest, and hurried to Anthony, as though attracted by his appearance. Yet neither in height nor breadth was he conspicuous above others, but in the serenity of his manner and the purity of his soul.”

‘So passing his life, and becoming an example of virtue and a rule for monastics, he reposed on January 17 in the year 356, having lived together some 105 years.’ (Great Horologion)

Speaking of the demonic temptations and struggles with the passions that beset those who seek their salvation, St Anthony said: “All these trials are to your advantage. Do away with temptation and no one will be saved.”

Pious Emperor Theodosius the Great (395)

He was born in Spain, became a general in the Imperial Army, and was crowned Emperor of the East in 379. He quickly made his Orthodoxy clear by decisively rejecting Arianism, which had divided Christians, troubled the Church, and confused previous emperors, for many years. He summoned the Second Ecumenical Council at Constantinople in 381, which reaffirmed the doctrine of Nicaea and proclaimed the divinity of the Holy Spirit. While Constantine had outlawed the persecution of Christians and made Christianity the religion of the state, Theodosius outlawed the worship of idols within the Empire.

Theodosius was several times guilty of anger and bloodshed during his reign, but, when corrected, always expressed sincere repentance and submitted himself to the authority and discipline of the Church. He endured a long excommunication and penance from Ambrose, bishop of Milan (December 7), for a massacre perpetrated at his order. Once he was about to enact bloody punishment of the people of Antioch for a rebellion, but relented when St Placilla (September 14) and Patriarch Flavian enjoined him to be merciful. In this, he showed a humility and submission to the Church almost unknown in Christian rulers before or since.

Having reigned for sixteen years, the Emperor Theodosius reposed in peace in 395 at the age of sixty.

Our Holy Father Makarios (Kalogeras) of Patmos (1737)

He was born to a prosperous family on the island of Patmos. As soon as he was old enough to leave home, he attended the Patriarchal School in Constantinople, where he distinguished himself. He became a monk, then a deacon, but always refused to be ordained to the priesthood, though the Metropolitan of Nikomedia wished Makarios to be his successor. Instead, he returned to Patmos in 1713 and entered the Monastery of St John the Theologian, where he remained until his death.

Though he lived in great asceticism and constant prayer, Saint Makarios was moved by a concern for the salvation and education of the Orthodox people, who often lived in great ignorance, even of their own faith, under Ottoman rule. He established a school in a building adjacent to the monastery, and offered courses free of charge to any who could come. Modeling the curriculum on that of the Patriarchal School, he served more as a spiritual father than a worldly professor. The school grew steadily, partly due to generous contributions from a few wealthy Greek families and trade guilds in Constantinople. But students, many of them very poor, still had to pay for their own needs, and Saint Makarios used his own funds to aid the poorest of them. In addition, he secretly distributed any money that came to him personally to the poor on Patmos. The school at Patmos became famous throughout the Greek Church, and its head became a spiritual father not only to his students but througout the Greek nation. Bishops often asked him to write homilies; about sixty of these were published in book form as The Trumpet of the Gospel, which is still widely read today by the faithful. Having greatly edified thousands while laboring tirelessly for the salvation of his soul, Saint Makarios reposed in peace in 1737.