1 Timothy 4.4-8, 16 (Epistle)

4Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, 5pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. 6Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum. 7Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. 8Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.

16Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.

Mark 10.23-32 (Gospel)

23Isus S-a uitat împrejurul Lui şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!” 24Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! 25Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!” 26Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?” 27Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.” 28Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” 29Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie 30şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică. 31Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.” 32Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple.

Holy Hieromartyr Ignatius the God-bearer, Bishop of Antioch (107)

There is a tradition that it was the young boy Ignatius whom Christ took upon his knee to explain to His followers that they must become as children to enter the Kingdom. He knew the holy Apostles personally and, with St Polycarp (February 25) was a disciple of St John the Evangelist. He succeeded Evodus as second Bishop of Antioch, the capital of Syria and at that time one of the largest cities in the world. Here, during the persecutions of Domitian, he strengthened the faithful, brought many pagans to Christ, and prayed that he himself would be granted the crown of martyrdom. His flock called him the Godbearer, a title that he did not refuse, for he said that all Christians after their Baptism are truly Bearers of Christ, clothed in the Holy Spirit.

When peace was restored to the Church for awhile, the holy Bishop devoted himself to organizing the young Church on strong foundations at a time when the last of the Apostles had only recently passed away. He established the principle that the Grace imparted to the Apostles at Pentecost was handed down to the bishops appointed by them, and so on through the generations: the Apostolic Succession.

The Emperor Trajan, passing through Syria to make war in Armenia, spent some time in Antioch and initiated a persecution of Christians. Rejoicing that the time of martyrdom had at last arrived, Ignatius presented himself before the Emperor and eloquently declared his faith in Christ.

“So you are a disciple of the one crucified under Pontius Pilate?” asked the Emperor.

“I am the disciple of Him who has nailed my sin to the Cross, and has trodden the Devil and his devices underfoot.”

“Why do you call yourself the Godbearer?”

“Because I carry the living Christ within me!”

“Therefore, let the bearer of the Crucified One be taken in chains to Rome, there to be fed to the lions for the amusement of the people.”

And so it was. During the long and difficult journey to Rome, cruelly mistreated by his guards, the Saint wrote a series of letters to the young churches which remain one of the treasures of the Church. In Smyrna, he was able to meet with his fellow-disciple Polycarp and entrust to him the care of the churches whose shepherd he had been. As Trajan had ordered, in Rome he was taken to the amphitheater and, as the Synaxarion says, “entered the arena as though approaching the holy altar to serve his last Liturgy in the presence of the faithful, who were crowded among pagans on the steps of the amphitheatre.” In a few moments he was completely devoured by the lions, save for a few bones. These were gathered by the faithful and returned to Antioch.

In his Letter to the Romans, the holy Bishop wrote to some who wished to rescue him from his martyrdom: “I am the wheat of God, and am ground by the teeth of the wild beasts, that I may be found to be the pure bread of God.”

Repose of Our Holy Father John of Kronstadt (1908)

His main commemoration is on October 19.